Coroana României

De ce coroana României este făcută din oțelul unui tun?

Scurtă istorie a lui Carol I

            Fără pic de metal preţios sau strălucire de nestemate, coroana regală a României, supranumită și "Coroana de Oțel" reprezintă un simbol valoros mai important poate decât greutatea sa în aur. Povestea coroanei regale este legată de Războiul de Independență al României din 1877-1878 și anume de bătălia de la Plevna din 30 august 1877, unde după înfrângerea otomanilor de către trupele române, Carol I a ales oțelul tunurilor otomane capturate în locul aurului pentru făurirea coroanei.  

       Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen sau sub numele său românesc Carol I s-a născut pe 20 aprilie 1839 în Sigmaringen, Germania, într-o familie nobilă, fiind al doilea fiu al prințului Karl Anton von Hohenzollern-Sigmaringen care a servit ca ministru-prezident al Prusiei între anii 1858-1862.

      Ca orice tânăr aristocrat german, Carol a urmat cele mai prestigioase școli militare din imperiu absolvind la Münster cu gradul de sublocotenent de dragoni. În anul 1864, s-a oferit voluntar în armata Prusiei în Al Doilea Razboi Germano-Danez și și-a dovedit vitejia în asaltul fortărețelor Fredericia și Dybbøl, astfel că în 1866 a fost promovat la gradul de căpitan. Fiind descris drept un soldat perfect, disciplinat cât și un politician excelent, cu vederi liberale, cunoscător de mai multe limbi, dar și din princina înrudirii sale cu Napoleon al III-lea, Carol a intrat în atenția politicienilor români și în special a lui Ion C. Brătianu, care a fost trimis în Germania să negocieze cu Carol și cu familia acestuia posibilitatea ca prințul să ocupe tronul României, după exilarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

      Pentru a fi și mai convingători, politicienii români au organizat pe data de 15 aprilie 1866 un plebiscist, al cărui rezultat a arătat ca 99.9% dintre alegători sprijineau propunerea unui domnitor străin. Cu sprijinul Franței, Germaniei și a Marii Britanii, Carol a acceptat propunerea lui Brătianu, și-a înaintat demisia din armata germană și a plecat spre România. Din cauza războiului dintre Imperiul German și Imperiul Austriac, Carol a ales drumul cel mai scurt și anume pe Dunăre și a fost nevoit să călătorească incognito, cu documente elvețiene false de teama de a nu fi arestat. La 8 mai 1866, acesta a pășit pentru prima dată pe teritoriu român, atunci când a debarcat la Turnu Severin, iar mai apoi, împreună cu Brătianu au pornit spre București unde au ajuns 2 zile mai târziu. Ajuns la București, Carol și-a depus jurământul, iar câteva luni mai târziu pe 23 octombrie s-a dus la Istanbul pentru a obține firmanul de confirmare a domniei de la sultan.

       Pentru a consolida casa regală a României, Carol și-a dat seama că are nevoie de urmași astfel că, în 1869, principele a inițiat o călătorie în Europa și mai ales în Germania, pentru a-și găsi o mireasă. A întâlnit-o pe Elisabeta, principesă de Wied, iar după o convorbire care nu a durat mai mult de o oră, prințul a cerut-o de soție și în aceeași zi s-a întors ca logodnic al ei. În final, s-a căsătorit cu Elisabeta de Wied la 3 noiembrie 1869. Au avut un singur copil și anume principesa Maria care a murit la vârsta de 4 ani. Acest deces a dus la o ruptură dintre cei doi soți, iar lipsa de urmași a cuplului a rezultat în desemnarea ca moștenitor a pricipelui Ferdinand, nepot de frate al lui Carol. De asemenea, cum orice casă regală are și un castel, Carol a decis să construiască pe valea Peleșului din Sinaia viitoarea reședință regală.

      De-a lungul domniei sale, Carol s-a pus pe treabă și a pus pe picioare România, ducând-o spre modernitate; adoptând o constituție inspirată de cea belgiană, reformând armata, bătând monedă nouă și deschizând reprezentanțe diplomatice românești, însă scopul suprem al domnitorului era independența țării, iar momentul oportun a fost oferit de Războiul Ruso-Turc din 1877 sau așa cum îl știm noi drept Războiul de Independență al României.

      În acest război, Carol și liderii politici români au decis să se alieze cu puterea țaristă pentru a obține în final independența țării, iar acest lucru nu se putea obține decât pe plan militar, lucru îndeosebi dorit de către Carol. Astfel că, în mai 1877, aflat la Calafat unde a ordonat bateriilor de artilerie să deschidă focul asupra pozițiilor otomane de peste Dunăre, Carol a exclamat după prima salvă de tun, celebra propoziție : „Asta-i muzica ce-mi place!”. Domnitorul și-a pregătit armata, iar aproape de sfârșitul verii lui 1877 trupele române se îndreptau spre fortărețele inamice de la Plevna alături de efectivele rusești. Denumit comandant suprem al frontului, Carol I s-a aflat deseori în prima linie pentru a-și încuraja soldații și a vedea cu ochii lui situația războiului.

      La 30 august, după lupte aprige și bombardamente de artilerie, reduta Grivița 1 era cucerită de trupele române, iar cu această ocazie au fost capturate și cinci tunuri otomane. După alte confruntări sângeroase ce au durat aproximativ trei luni, forțele otomane au fost declarate învinse, iar domnitorul Carol s-a întors victorios în țară, unde prin tratatele de pace din 1878 independența României a fost recunoscută, astfel că 3 ani mai târziu, în 1881, România era ridicată la rang de regat, Carol la rang de rege, iar tot ce mai lipsea era o coroană.

      La cererea lui Carol, pentru a simboliza vitejia soldaților români, coroana a fost făurită din oțelul unuia dintre tunurile capturate la Grivița, în locul aurului utilizat de restul monarhilor europeni. Foarte interesant este însă faptul că tunul a fost turnat într-un atelier german din Berlin, a fost folosit de către otomani ca ulterior să fie capturat de către români spre a fi folosit pentru încoronarea unui german ca rege român. Coroana de oțel a fost făurită la Arsenalul Armatei din București, unde în prezent se află Casa Poporului, după proiectul lui Theodor Aman. S-au făurit trei modele identice, unul dintre ele a rămas la Muzeul Arsenalului, nefiind terminat, al doilea, modificat, a fost așezat pe globul purtat de aquila din vârful unei coloane de piatră din Bulevardul Carol, Piața C.A. Rosetti, iar al treilea model a fost cel primit de Regele Carol I, în ziua de 10 mai 1881 cu ocazia încoronării sale ca prim Rege al României și a proclamării Regatului României.

     Coroana a fost purtată în ocazii solemne de către toți regii României începând cu încoronarea din 1881. Regele Ferdinand I al României a purtat-o la încoronarea sa de la Alba Iulia, iar Mihai I a fost încoronat cu aceeași coroană în catedrala patriarhală din București, chiar în ziua celei de-a doua suiri pe tron a sa, la 6 septembrie, 1940. Coroana s-a regăsit, între anii 1881 și 1947, și în stema națională, iar din 11 iulie 2016 face din nou parte integrantă din stemă.

      În prezent, Coroana de Oțel este o piesă reprezentativă a patrimoniului cultural național și este expusă în secțiunea Tezaurului istoric de la Muzeul Național de Istorie al României din București. O copie fidelă a coroanei se găsește și la Castelul Peleș.

    

Text: Cîrlogea Ana-Maria    

Grafică: Păunoiu Cristian